Dacă Theodor Paleologu ar fi doar un măscărici, Cătălin, ne-am amuza (măcar în treacăt). Dar răul pe care l-a indus recent, prin candidatura lui, în societatea românească (și așa fragmentată și epuizată de lupta cu mafia organizată), alinierea, ca la comandă, a trupelor de preoți ariviști și cinici (în frunte cu Radu Preda, pentru a nu-l numi decât pe acesta), care au orice – doar chemare duhovnicească nu!, bufoniada la care se dedau susținătorii cei mai apropiați (și pe care el o îngăduie implicit) – toate acestea și multe altele îl descalifică intelectual și moral, a scris pe facebook Luiza Șora, partenera de viață a lui MIhai Șora.

Luiza Șora îl popularizează pe Cătălin Teniță, care conduce un ONG și este un fan înrăit al USR.

Luiza Șora a șocat opjnia publică cu afirmațiile ei după criticile la participarea lui Mihai Șora la clipul Emag: „Vor mai trece cîţiva ani pînă cîndpoporul acesta, greu încercat şi incult, va înţelege cu adevărat cine este Mihai Şora” (…)„Este un spirit pe care POPORUL ACESTA DEVERTEBRAT ŞI IDIOTIZAT nu-l poate cuprinde”

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?