spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriUn judecător a dat sentințe diferite în aceeași cauză

Un judecător a dat sentințe diferite în aceeași cauză

-

Incredibil, dar adevărat: La o judecătorie din România au fost înregistrate două dosare cu aceleași părți, aceeași amendă de la radar contestată și la același judecător, care a pronunțat sentințe diferite la interval de două săptămâni. Situația ieșită din comun a fost prezentată de Ziarul de Iași, care a arătat cum s-a ajuns la două dosare cu aceeași speță, scrie Clujust.

Constantin D., un ieşean care locuieşte în cartierul Tătăraşi, a primit o sancţiune contravenţională pe 23 octombrie 2018 după ce, la orele după-amiezii, a fost prins de Poliţia Rutieră în timp ce conducea cu viteză. Mai exact, ieşeanul ar fi condus cu 111 km/h pe DN 2 E85, pe raza localităţii Călimăneşti, în judeţul Vrancea. Amenda a fost acordată în baza măsurătorii efectuate de aparatul radar a Poliţiei, care era omologat. În acelaşi timp, poliţiştii i-au ridicat permisul de conducere.

- Advertisement -

Pentru a scăpa de sancţiune, Constantin D. a apelat la un avocat din Iaşi, care i-a redactat o contestaţie a procesului verbal de contravenţie. Documentul a fost trimis Judecătoriei Panciu, judeţul Vrancea atât prin poştă cât şi prin e-mail. Uzanţele instanţelor de judecată arată că, atunci când sunt deschise corespondenţele, grefierul verifică dacă acţiunea primită nu e deja înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe.

Acest lucru nu s-a întâmplat în acest caz, reprezentanţii Judecătoriei Panciu înregistrând dosarele cu numerele 2015 şi 2049, ambele conţinând fix aceeaşi acţiune. S-au constituit, astfel, două procese diferite, care au fost repartizate aceluiaşi judecător, Daniela Cimpoeru.

- Advertisement -

În primul dosar soluționat, dintre cele două similare, judecătoarea a respins plângerea contravențională, iar în al doilea a admis-o. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img