spot_img
4.8 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăJustitieUn judecător de la ÎCCJ s-a opus condamnării lui Ioan Ficior

Un judecător de la ÎCCJ s-a opus condamnării lui Ioan Ficior

-

Torţionarul Ioan Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, a fost condamnat definitiv, miercuri, de instanţa supremă, la 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni contra umanităţii. Instanţa l-a obligat pe Ioan Ficior să plătească 310.000 de euro pentru opt părţi civile din dosar. Ficior are o pensie de peste 5.000 de lei, o treime din această sumă fiind poprită prin decizia instanţei.

Decizia instanţei supreme a fost luată cu opinie separată, doi dintre judecătorii din complet au decis condamnarea lui Ioan Ficior, în timp ce al treilea a dispus încetarea procesului penal pentru fostul torţionar.

- Advertisement -

„Cu opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de inculpatul Ficior Ioan, împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 30 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, desfiinţării sentinţei penale şi, în baza art. 16 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului Ficior Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2312 Cod penal de la 1936, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale”, potrivit deciziei instanţei.

Hotărârea ICCJ este definitivă, Ioan Ficior urmând să fie încarcerat după ce instanţa va comunica decizia Poliţiei Capitalei, care urmează să o pună în executare.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img