70.000 de elevi așteptați la școală în 2017 și 2018 nu s-au mai înscris în clasa pregătitoare, arată site-ul edupedu.ro. care citează statistici INS. Potrivit datelor, clasa pregătitoare – deși obligatorie – scapă de la înscriere o treime de generație. Una dintre explicații ar putea fi emigrația, dar  în realitate, nimeni nu știe ce se întâmplă cu aceștia.

Unde sunt cei 70.000 de copii? “Sunt două posibilități. Unu: Ei sunt în străinătate. Doi: Imbecilitatea miniștrilor și guvernelor care au fost la putere în acei ani au făcut ca ei să fie pe străzi, nu la școală. Nu există baze de date cu copiii plecați în străinătate, nici cu cei care ar trebui să fie înscriși, deci care sunt încă în țară”, spune la RFI, Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în cabinetul Boc II.
“Semnalul de alarmă este tras încă din 2001, de către Institutul de Științe ale Educației, care a spus <introduceți clasa pregătitoare, învățământ obligatoriu, la șase ani, cum este în toată Europa. Miniștrii care s-au succedat din 2001 până în 2011, când am dat Legea Educației Naționale au fost niște lași. Nu au trecut învățământul obligatoriu de la șase ani ca să nu își piardă educatoarele posturi, pentru ca directori de grădiniță șpăgari să ia șpagă la înscrierea la grăniță, unde era o supraaglomerare. În 2001, am introdus învățământul obligatoriu, clasa pregătitoare, pe care 93%  dintre părinți o apreciază astăzi. Consecințe: am descongestinat grădinițele, scăderea vârstei învățământului obligatoriu urma să ducă la o creștere a frecventării școlii. De ce? Toate studiile arată următorul lucru: cu cât introducem  în învățământul obligatoriu un copil mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai bune. Acest lucru a fost mult hulit la vremea respectivă. Am sesizat, de fiecare dată, această diferență de vreo 30.000-40.000 de copii pe an, între numărul copiilor născuți cu șase ani înainte și cei care se înscriu la școală. Această diferență dacă nu se explică prin plecările în străinătate, înseamnă că sunt copii lăsați în voia sorții de autoritățile române”, explică fostul ministru al Educației.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?