spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriUnde ținea seiful Darius Vâlcov

Unde ținea seiful Darius Vâlcov

-

Darius Vâlcov este suspectat că i-a dat unui cunoscut banii necesari pentru înființarea a trei firme și că a făcut planul de afaceri pentru respectivele societăți, pe care ulterior le-a controlat prin intermediari, potrivit unor documente din dosarul în care fostul ministru al Finanțelor este cercetat de DNA pentru efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, transmite Agerpres.

Propunerea de înființare a celor trei societăți, o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, ar fi fost făcută de Vâlcov în anul 2011, când era primar al municipiului Slatina. Edilul i-a dat persoanei respective și aproximativ 1,5 milioane de lei, pentru înființarea, administrarea și dotarea firmelor.

- Advertisement -

Conform acelorași date, Vâlcov a scris pe mai multe coli un plan de afaceri, în care a trecut estimările privind cheltuielile și veniturile, precum și procentele care urmau să le revină lui și asociatului în urma derulării celor trei afaceri.

Firmele au fost înființate cu banii dați de Vâlcov, care ulterior primea periodic diverse documente justificative sau situații ale cheltuielilor și își dădea acordul cu privire la componența acționariatului sau numirea administratorilor. Cu toate acestea, fostul ministru de Finanțe nu ar fi încasat nicio sumă de bani de la cele trei societăți, iar ultimele discuții referitoare la administrarea firmelor le-a avut la începutul anului 2015.

- Advertisement -

Tot în anul 2011, Darius Vâlcov i-ar fi încredințat aceleiași cunoștințe un seif, la care avea acces doar el și un apropiat. La începutul acestui an, seiful a fost mutat din locuința persoanei respective într-o altă clădire, situată într-o comună din județul Olt.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut marți aviz pentru începerea urmării penale și pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov pentru fapte săvârșite, în calitate de senator și ministru, a anunțat DNA.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img