spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeUngaria mută pentru turiștii chinezi

Ungaria mută pentru turiștii chinezi

-

China Eastern Airlines, ocupanta locului şapte în topul celor mai mari companii aeriene ale lumii, va introduce zboruri directe pe ruta Shanghai-Budapesta în vara anului următor, a declarat, luni, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, transmite MTI.

Potrivit oficialului ungar, China Eastern ar urma să opereze patru zboruri pe săptămână pe ruta Shanghai-Budapesta.

- Advertisement -

Peter Szijjarto a subliniat că China a devenit ţara care trimite cei mai mulţi turişti la nivel mondial, iar numărul turiştilor chinezi care vizitează Europa este aşteptat să crească cu 70% în următorii cinci ani. Szijjarto a subliniat însă că există o competiţie acerbă în rândul ţărilor pentru a-i atrage pe turiştii chinezi, care sunt renumiţi pentru sumele mari pe care le cheltuie.

Pentru dezvoltarea turismului, autorităţile de la Budapesta au făcut o prioritate din deschiderea unor legături aeriene directe. În prezent, singura legătură aeriană directă între Ungaria şi China sunt zborurile pe ruta Budapesta-Beijing.

- Advertisement -

Potrivit lui Peter Szijjarto, în primele opt luni ale acestui an, numărul turiştilor chinezi care au vizitat Ungaria a crescut cu 14%, iar pe ansamblul acestui an prognozele indică un număr de peste 250.000 de vizitatori. Oficialul ungar a subliniat însă că Cehia se aşteaptă la 500.000 de vizitatori chinezi în acest an, iar Praga are deja legături aeriene directe cu trei oraşe chineze.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img