spot_img
10.2 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeUNIC în Biserica Ortodoxă Română: Preoţi caterisiţi pentru desfrâu s-au căit public

UNIC în Biserica Ortodoxă Română: Preoţi caterisiţi pentru desfrâu s-au căit public

-

Doi preoţi din Arhiepiscopia Tomisului, care au fost caterisiţi pentru că au căzut în păcatul desfrâului, divorţând, ori au dat dovadă de neascultare şi-au cerut iertare public, vineri, în cadrul unui eveniment unic pentru Biserica Ortodoxă Română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preoţii caterisiţi, Costică Antoche şi Ciprian Nicu Guriţă, şi-au cerut public iertare, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, pentru faptele care au dus la caterisirea lor, demers care este parte a unei proceduri mai ample, cea de a obţine iertare de sancţiunea caterisirii din partea Sfântului Sinod al BOR.

- Advertisement -

Costică Antoche a fost preot la Parohia „Sf. Ştefan-Gară” din Constanţa. De două ori a mers în Consistoriul Eparhial, la judecată. Prima dată, în anul 2006, a avut mai multe capete de acuzare, între care căderea şi persistenţa în păcatul desfrâului, hotărârea definitivă de a divorţa, faptul de a se cununa a doua oară, cu o altă femeie în anul 2000, în timp ce asupra căsniciei sale nici măcar nu s-a intentat divorţul.

De asemenea, Costică Antoche a fost acuzat de tăinuirea propriei situaţii şi a demnităţii preoţiei sale în faţa ierarhului, deoarece, în timp ce se afla în situaţie de desfrâu, concomitent cununat de două ori, Centrul Eparhial l-a promovat în funcţia de Inspector de Specialitate, încredinţându-i „cinstea” de a conduce activitatea de pelerinaj în Eparhie, concomitent cu acordarea distincţiei bisericeşti de iconom stavrofor. A fost judecat şi pentru neascultarea de autorităţi, prin faptul că timp îndelungat a fost sfătuit să-şi reconsidere situaţia propriei familii pentru a nu se ajunge la divorţ.

- Advertisement -

Preotul a fost sfătuit de mai mulţi colegi preoţi şi chiar de ÎPS Arhiepiscop Teodosie să opteze pentru alte modalităţi de a proceda încât să-şi menţină demnitatea de preot cu deplinătatea slujirii preoţeşti.

A doua judecare în Consistoriu a fost în anul 2014, pentru nesupunere şi neascultare de autoritatea bisericească – Arhiepiscopia Tomisului, prin faptul că, fiind oprit de la săvârşirea celor sfinte, a slujit Sfânta Liturghie cu preoţi caterisiţi, schismă, apostazia, prin slujire cu caterisiţi, în cadrul aşa-numitei Mitropolii Autonome Episcop Gherasim

„Am cerut iertare pentru toate faptele şi gesturile săvârşite până în momentul de faţă. Am cerut iertare, firesc, Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Teodosie, care a dat dovadă de bunăvoinţă, de bunătate, de dragoste creştinească şi m-a iertat. Şi apoi datoria ca să îmi descarc conştiinţa şi să mi-o uşurez este aceea de a îmi cere iertare şi faţă de creştini. (…) Am fost caterisit pe baza apostaziei, în sensul s-a ivit în anul 2014 cel puţin atunci am aderat eu, s-a ivit aşa numita Mitropolie Autonomă Episcop Gherasim, dar care este asociaţie. Apostazie înseamnă lepădarea de credinţă, deci ăsta a fost motivul, deşi, în conştiinţa mea, poate am avut un moment de rătăcire, în dorinţa de a sluji am profitat de această ocazie, am slujit la fel ca în BOR. Nu era caterisit atunci”, a spus Costică Antoche.

La rândul său, Ciprian Nicu Guriţă, a fost preot la Parohia Eforie Nord II, judecat în 29 iulie 2011, pentru neascultarea şi nesupunerea faţă de organele bisericeşti superioare. Acesta a refuzaat să accepte pedeapsa Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, respectiv transferul disciplinar la parohia Ţibrinu, pe care Arhiepiscopia Tomisului nu a putut astfel să o pună în aplicare.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img