Vladimir Socor, analist politic al Fundației Jamestown si Eurasia Daily Monitor, unul din cei mai specialiști pe spațiul ex-sovietic, consideră că NATO a cedat în fața Rusiei la summitul de la Varșovia.

În comunicatul comun care se ocupă foarte mult de Ucraina, Rusia nu este menţionată ca agresor, e menţionată numai ca un factor care îi ajută pe rebeli. Rebelii sunt numiţi militanţi, nu sunt numiţi nici rebeli, nici separatişti, sunt numiţi militanţi, iar Rusia este menţionată numai pentru că îi ajută pe aceşti militaţi. Şi se face chiar apel la Rusia să-şi exercite influenţa de care dispune asupra militanţilor, pentru a-i face mai moderaţi şi să participe la negocieri de pace. Acesta este un aspect foarte nemulţumitor”, susţine analistul Vladimir Socor, într-un interviu acordat Radio Europa Liberă după întâlnirea la nivel înalt a aliaţilor, de la Varşovia.

Moscova „vede în NATO un dușman deoarece scopul strategic al Rusiei este acela de a domina întregul continent european. Acesta este sensul lozincilor rusești, în vederea creării unui sistem de securitate egală pentru toată lumea sau a unui sistem politic, economic și strategic, cum formulează rușii, de la Atlantic până la Pacific sau de la Lisabona până la Vladivostok”, observă analistul fundației Jamestown.

Ca linie generală, mai remarcă Socor, „Rusia nu e forţa cea mai importantă, dar e forţa cea mai activă, e forţa care are o strategie. Statele Europei Occidentale şi chiar Statele Unite ale Americii nu au o strategie în vecinătatea estică”.

Dintr-un atare punct de vedere, conchide acesta, strategia lipseşte chiar şi pentru membri cei mai vulnerabili în actualul context regional, precum Polonia sau ţările baltice. Nici pentru ei Occidentul nu ar avea o strategie, consideră Vladimir Socor, iar ceea ce se vede la ora actuală „sunt nişte măsuri de răspuns luate în grabă şi la un nivel minim acceptabil pentru 28 de ţări membre”.

Or, ceea ce contează cel mai mult, date fiind evoluţiile, este tocmai „modul în care Alianța Nord-Atlantică garantează securitatea propriilor membri și securitatea statelor din vecinătatea estică imediată”.

Dar Summitul NATO, recent încheiat, s-a concentrat tocmai pe găsirea soluţiilor optime pentru a contracara iniţiativele Moscovei în Europa de Est sau, altfel spus, în spaţiul pe care Kremlinul îl consideră, în continuare, a ţine de sfera sa de influenţă.

În ce măsură şi-au atins aliaţii acest scop? Nu în ultimul rând, punând întrebarea oarecum invers, ce a obţinut Rusia de la reuniunea din 8 şi 9 iulie din capitala Poloniei? Pornind de aici, redăm mai jos principalele pasaje din interviul acordat Radio Europa Liberă de analistul Vladimir Socor.

*Rezultatele acestui summit sunt modeste. Sunt, desigur, insuficiente în relație cu provocările existente. NATO este o alianță formată din 28 de țări, acum devin 29, cu perspective diferite, uneori contradictorii asupra amenințărilor și provocărilor de securitate, cu priorități politice, strategice și financiare diferite între ele. Oricare summit al Alianței Nord-Atlantice este prin definiție un compromis între foarte multe interese. Anume acest tip de compromis este reflectat și în comunicatul final al summitului de la Varșovia”.

*„(Declaraţia finală a Summitului) este o declarație foarte lungă. Prea lungă, după părerea mea, anume din cauza faptului că aproape fiecare țară caută ca propriile sale viziuni să fie reflectate în comunicatul comun. De aceea comunicatul comun capătă dimensiuni foarte mari”.

Alianța rămâne în continuare captiva unei înțelegeri din 1997, numită actul fondator NATO-Rusia. În 1997 NATO era plin de iluzii în ceea ce privește viitorul relației cu Rusia. Există o clauză potrivit căreia NATO nu intenționează, nu are planuri să staționeze permanent trupe substanțiale pe teritoriile noilor state membre, având în vedere climatul de securitate din acel moment. Așa este clauza respectivă. Această clauză lasă Alianței Nord-Atlantice mână complet liberă să staționeze ce dorește, când dorește, unde dorește. Între timp însă, unele state din NATO, în frunte cu Germania, interpretează această clauză ca nepermițând Alianței Nord-Atlantice să staționeze trupe în mod permanent pe teritoriul statelor membre. Este o interpretare cu totul tendențioasă. Clauza nu se pretează la niciun fel de interpretare. Este cât se poate de clară: NATO are mână liberă. Germania și alte state doresc să adere în continuare la aceste restricții. Anume așa se explică limitarea contingentelor care vor fi staționate în cele patru țări pe care le-am numit la nivelul unor batalioane. Foarte puțin”.

În comunicatul comun care se ocupă foarte mult de Ucraina, Rusia nu este menţionată ca agresor, e menţionată numai ca un factor care îi ajută pe rebeli. Rebelii sunt numiţi militanţi, nu sunt numiţi nici rebeli, nici separatişti, sunt numiţi militanţi, iar Rusia este menţionată numai pentru că îi ajută pe aceşti militaţi. Şi se face chiar apel la Rusia să-şi exercite influenţa de care dispune asupra militanţilor, pentru a-i face mai moderaţi şi să participe la negocieri de pace. Acesta este un aspect foarte nemulţumitor”.

În privinţa vecinătăţii estice, vedem şi din comunicatul de la Varşovia, acesta confirmă faptul că NATO nu se implică în propria sa vecinătate estică. SUA şi alte ţări NATO nu livrează Ucrainei armament de luptă, livrează numai echipamente auxiliare”.

*Comunicatul nu face decât să susţină eforturile unor organizaţii internaţionale civile, cum ar fi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Uniunea Europeană, Naţiunile Unite. NATO sprijină eforturile acestor organizaţii pe hârtie, bineînţeles. Cu alte cuvinte, este un mod de a declara că NATO nu se implică”.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?