spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeUrmează criza italiană

Urmează criza italiană

-

Drama politică din Italia creează pe pieţele euro­pene cele mai in­tense turbulenţe de după criza grecească şi riscă să devină o nouă criză a euro. Băn­cile italiene, care deţin o mare parte din datoriile guvernului de la Roma, sunt în linia întâi sub tirul inves­titorilor, scrie Ziarul Financiar.

Acțiunile italiene s-au depreciat puternic pentru a doua zi consecutivă, marți, în timp ce randamentul obligațiunilor pe termen scurt a crescut astăzi cel mai mult din ultimii 26 de ani, pe fondul îngrijorărilor privind instabilitatea politică din Peninsulă.

Titlurile băncilor au fost cele mai afectate. Acțiunile UniCredit au închis în scădere cu 5,6%, iar cele ale Intesa Sanpaolo cu 4,1%. Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 s-a depreciat cu 1,37%, declin la care a contribuit substanțial și scăderea de circa 2,5% a acțiunilor spaniole, afectate de îngrijorări cu privire la soarta guvernului condus de Mariano Rajoy, după ce Opoziția a depus o moțiune de cenzură împotriva acestuia. În Franța, principalul indice al bursei de la Paris, CAC 40, a avut un declin de 1,29%. Acțiunile germane s-au depreciat cu 1,53%, iar cele britanice cu 1,26%.

- Advertisement -

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

- Advertisement -

După alegerile italiene din martie, inves­titorii s-au temut că la putere în Italia, una dintre cele mai mari eco­no­mii din zona euro, va ajunge o coaliţie de partide populiste care printr-un pro­gram de cheltuieli pentru pensii şi să­raci şi de reduceri de taxe de 100 de mi­liarde de euro va destabiliza bu­ge­tul ţării. Acestea în condiţiile în care Ita­lia are o datorie guvernamentală enormă, de 2.300 de miliarde de euro, echi­va­lentul a 132% din PIB – cel mai ri­dicat nivel din UE după cel al Gre­ciei.

Acum, după ce preşedintele Sergio Mattarella a respins guvernul propus de populişti, în care figura un mi­nistru al economiei eurosceptic, teama este că noile alegeri se vor trans­forma într-un referendum pri­vind rămânerea Italiei în zona euro.

Ieri, marile burse europene, de la Milano şi Paris la Frankfurt şi Londra, evo­luau în scădere, în timp ce euro se de­precia în raport cu dolarul. Costurile de finanţare ale Italiei şi Spaniei creşteau, după cum au arătat yieldurile obligaţiunilor guverna­men­tale ale celor două ţări.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img