UTI Grup a devenit partener pentru România al Smiths Detection, lider în tehnologia de scanare și detecție a amenințărilor privind securitatea fizică, cu care a încheiat un acord pentru comercializarea, instalarea și furnizarea de servicii de întreținere a produselor și soluțiilor Smiths Detection, se arată într-un comunicat transmis FLUX 24.

Parteneriatul acoperă întreaga gamă de soluții de detecție și identificare a amenințărilor chimice, biologice, radiologice, nucleare și explozive și este în concordanță cu strategia UTI de a furniza soluții complexe pentru obiective expuse unor riscuri de securitate (infrastructuri critice, penitenciare, puncte de trecere a frontierei, ambasade, arene de divertisment și sportive, obiective turistice etc).

De asemenea, UTI va integra echipamentele Smiths Detection în proiectele aeroportuare pe care le dezvoltă în prezent, un domeniu în care compania deține experiență și competențe solide, furnizând soluții integrate celor mai importante aeroporturi din România.

„Având în vedere diversificarea și multiplicarea amenințărilor, o abordare cu adevărat eficientă de prevenire a actelor criminale și teroriste în aeroporturi trebuie să includă soluții tehnologice de vârf. Prin parteneriatul cu Smiths Detection, UTI va furniza echipamente de detecție cu raze X care vor asigura un nivel crescut de siguranță și de eficiență, dar și alinierea la normele europene şi internaționale de securitate aeroportuară.”, declară Cristian Costea, Vicepreședinte UTI.

Statutul de partener unic pentru România i-a fost acordat companiei UTI Grup după un proces de evaluare atât a competențelor tehnice și a resurselor umane specializate, cât și a nivelului de integritate și conformitate a companiei.

UTI Grup este o companie cu capital românesc, fondată în 1990, organizată la nivel operațional pe cinci linii de business: sisteme de securitate, tehnologia informației şi comunicații, sisteme inteligente de transport, construcții şi facility management. Unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții integrate de securitate pentru infrastructuri critice și pentru obiective civile, UTI implementează proiecte complexe la nivel național și internațional. În domeniul aeroportuar, UTI deține experiență și competențe solide, demonstrate în implementarea cu succes a unor proiecte de extindere și modernizare a aeroporturilor Henri Coandă (București), Aurel Vlaicu (București), Avram Iancu (Cluj Napoca), Satu Mare, Iași, Bacău, Oradea, Varna (Bulgaria).

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?