spot_img
8.8 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeVa pica Camera Comunelor acordul pe Brexit?

Va pica Camera Comunelor acordul pe Brexit?

-

Camera Comunelor a parlamentului britanic va vota sâmbătă asupra noului acord Brexit negociat de prim ministrul Boris Johnson cu liderii Uniunii Europene. Premierul Johnson este optimist, dar votul favorabil nu e nici pe departe sigur, transmite RFI.

Brexit series for FT.

RELATAREA RADIO FRANCE INTERNATIONALE:

- Advertisement -

Ședința de pe 19 octombrie este doar a patra după 1945 când Camera Comunelor a deliberat într-o sâmbătă și aceasta ar putea fi cea mai importantă dezbatere. 

Camera este compusă din 650 de deputați din care doar 642 votează: cei șapte deputați separatiști ai Sinn Fein din Irlanda de Nord nu recunosc suveranitatea Regatului Unit asupra provinciei și nu participă la dezbateri pentru că refuză să depună jurământ față de Regina Elisabeta a II-a și urmașii ei, iar optulea, Speakerul, adică deputatul care prezidează lucrările camerei, votează doar în caz de egalitate. 

- Advertisement -

Cu alte cuvinte, dacă votează toți deputații, majoritatea absolută este de 322. La ora actuală, Partidul Conservator condus de premierul Johnson nu are o majoritate în cameră. 

Structura politică la zi a Camerei Comunelor este următoarea:

Partidul Conservator 288

Partidul Laburist 245

Partidul Naționalist Scoțian 35

Independenți 35

Partidul Liberal Democrat 19

Partidul Democrat Unionist din Irlanda de Nord (DUP) 10

Sinn Fein 7

Grupul Independent pentru Schimbare (IGC) 5

Plaid Cymru – Partidul Naționalist Galez 4

Verzii 1

Speaker 1

Total 650

Opoziția – Partidul Laburist, Partidul Naționalist Scoțian, Partidul Liberal Democrat, IGC, Plaid Cymru și Verzii au anunțat că vor vota împotrivă, motivând că acordul reprezintă un Brexit dur, aceste partide fiind opuse în majoritate Brexit. 

DUP, de obicei aliat cu Conservatorii, a anunțat că va vota împotrivă, deoarece acordul ar face prea mari concesii UE și ar detașa practic Irlanda de Nord economic de Regatul Unit.

Acest partid este un apărător al apartenenței Irlandei de Nord la Regatul Unit, adversar al Sinn Fein care dorește unificarea provinciei cu Republica Irlanda. 

Scenarii de vot

Dar chiar și cu sprijinul celor 10 deputați DUP și admițând că toți cei 288 deputați Conservatori ar vota pentru acord, totalul ar ajunge la 298, ceea ce ar însemna că mai sunt necesare 24 de voturi. 

johnson_summit.jpg

Prim ministrul Boris Johnson la summitul UE

Prim ministrul Boris Johnson a obținut un compromis la summitul UE în privința acordului BrexitImage source: Reuters

Din Partidul Conservator au fost excluși sau au demisionat de la alegerile din 2017 până acum 29 de deputați, care sunt fie independenți, fie fac parte din IGC și majoritatea sunt pro-europeni. 

Este posibil ca o parte dintre ei, dar nu suficient de mulți, să voteze în favoarea acordului și atunci ar mai trebui atras un număr redus de deputați Laburiști care reprezintă circumscripții care au votat masiv la referendumul din 2016 în favoarea Brexit, dar aceștia nu sunt mai mulți de 10. 

Diferitele scenarii arată că rezultatul votului ar varia între o majoritate de 51 în favoarea acordului și o majoritate de 55 împotrivă, cu o variantă mediană în care toți deputații Conservatori, majoritatea forștilor deputați Conservatori și cei câțiva deputați Laburiști votează pentru, caz în care majoritatea împotriva acordului ar fi de cinci.

Premierul Johnson s-a arătat optimist cu privire la trecerea acordului prin Camera Comunelor, dată fiind apropierea datei Brexit, pe 31 octombrie, care ar putea înmuia intransigența unor deputați inclusiv a celor din DUP:

În cazul în care Camera Comunelor respinge acordul, așa cum a făcut-o deja cu precedenta variantă de acord de trei ori, atunci premierul Johsnon ar trebui conforn legii să ceară o nouă amânare liderilor UE, amânare pe care a afirmat de nenumărate ori că nu o dorește și apoi nu e clar dacă de data aceasta liderii UE o vor mai accepta. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img