spot_img
12 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeVasile Dîncu, prima declarație despre noaptea alegerilor din sufrageria lui Oprea

Vasile Dîncu, prima declarație despre noaptea alegerilor din sufrageria lui Oprea

-

Sociologul Vasile Dîncu consideră că o discuție despre prezența sa la întâlnirea din casa fostului vicepremier Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009 „nu are sens”, precizând că a fost acolo „la un prieten”.

„Eram profesor, m-am dus la un prieten. Despre asta să vorbim? De asta să vorbim noi la televizor? Cartea mea neagă tocmai chestiunea asta: să nu vorbim despre filosofia nimicului. Asta cred că n-are sens. Pur și simplu cred că n-are sens această discuție”, a declarat Dîncu, prezent la lansarea cărții sale „Politically Incorect”.

- Advertisement -

Întrebat despre sondajele de opinie, de exit-poll-urile care au circulat în acea zi, el a menționat că scrie într-o carte despre acest lucru.

‘Scriu într-o carte despre asta, o să public toate sondajele care s-au publicat atunci, în campanie, toată dinamica din primăvară până-n toamnă, ca să zic așa (…) și tot ce s-a întâmplat din perspectiva sociologică a ceea ce știm noi ceilalți.

- Advertisement -

El a refuzat să se pronunțe în legătură cu așa-zisa „fraudare a alegerilor”.

„Nu pot să mă pronunț. N-are rost să spun lucruri de care știe toată lumea”, a spus Dîncu.

Referindu-se la campania din 2009, sociologul a precizat că a lucrat la o carte consacrată acestui subiect.

„Timp de vreo patru ani de zile am lucrat la o carte care se numea ‘Războiul total al politicii; Despre campania din 2009’. Voiam să fie un exercițiu pentru studenții mei: teorie și practică. Am adunat zeci de mii de pagini, transcripturi de emisiuni și toate aceste lucruri, inclusiv marile contradicții care au existat în timpul campaniei, despre fraudarea alegerilor și despre toate celelalte lucruri și am lăsat — la un moment dat erau atâta date, scrisesem câteva mii de pagini — acum m-am apucat din nou de proiect. O să-mi spun părerea în două trei luni într-o lucrare monumentală despre campania din 2009, campania electorală din punct de vedere sociologic și despre ce s-a întâmplat atunci”, a spus Dîncu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img