spot_img
8.8 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasămediuVasluieni despre venirea migranților: Ei au un grad de înmulţire mult mai...

Vasluieni despre venirea migranților: Ei au un grad de înmulţire mult mai rapid, or să vrea consilieri, moscheee/ Ce-or să zică musulmanii când or să vadă că oamenii stau la birt?

-

”Spre deosebire de noi, ei au un grad de înmulţire mult mai rapid. Anul ăsta sunt zece, la anul 20, peste doi ani 30. Odată stabiliţi aici, trebuie să le asiguri drepturile. Dreptul la educaţie, la religie. Nu este exclus să îşi aleagă reprezentant în consiliul local. Vă daţi seama să avem un consilier local arab? Nu mai spun că într-un an doi, am putea fi obligaţi să le construim moschee să se roage, pentru că, din ce ştiu, ei nu renunţă la religia lor, nici în ruptul capului. Apoi la şcoală, cum să îi ajuţi? Limba lor este destul de grea, cine îi va înţelege? Repet, trebuie să ne gândim pe termen lung, nu aşa că le acordăm ajutor o lună, două.”, afirmă primarul Mihai Moraru din comunca vasluiană Ștefan cel Mare într-un reportaj realizat de adevarul.ro având ca subiect venirea refugiaţilor în România.

„Problema refugiaţilor şi a azilanţilor economici din Orientul Mijlociu este una complexă dar, în contextul lumii rurale din judeţul Vaslui (şi nu numai!), îşi are un răspuns cât se poate de simplu: creştinii noştri ortodocşi nu vor nici în ruptul capului să-i aibă ca vecini pe cei despre care se spune şi se arată mereu la televizor tăind capete cu cuţitul, ca la porci sau la găini. Un musulman ajuns într-un sat de-al nostru, ar rămâne extrem de şocat când ar vedea, ziua în amiaza mare, oameni tăifăsuind la birt sau bodegă, cu o bere, un pahar cu vin sau unul cu rachiu în faţă. Să nu uităm, Coranul interzice categoric consumul alcoolului dar şi al cărnii de porc!”, avertizează profesorul de istorie Paul Zahariuc.

- Advertisement -

În opinia sa, sătenii vasluieni nu se vor acomoda, ”cu una cu două”, la una din cerinţele Coranului pe care orice musulman trebuie să o respecte: cele cinci rugăciuni zilnice cu faţa îndreptată spre Mecca.

„Părerea mea este că, atât Guvernul României cât şi Parlamentul, trebuie să dea dovadă de o maximă prudenţă faţă de presiunile venite de la Bruxelles, Berlin sau Paris şi să nu accepte directivele fără ascultarea cu atenţie a glasului poporului. Cred, în sinea mea, că mai degrabă s-ar accepta refugiaţi din Ucraina decât din ţările arabe unde ura şi violenţa sunt la ele acasă. Până la urmă, atât românii cât şi ucrainenii ar merge la aceeaşi biserică pe când musulmanii, nici vorbă”, este de părere profesorul Zahariuc, cel care în această vară a realizat monografia comunei Ştefan cel Mare.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img