“Vestele galbene”, deşi mai puţin numeroase ca în urmă cu o zi, au îngreunat din nou duminică traficul pe numeroase căi rutiere din Franţa pentru a protesta faţă de creşterea taxelor pentru carburanţi, guvernul asigurând la rândul său că doreşte să “ţină direcţia”, transmit AFP și Agerpres.

Protestele “vestelor galbene”, numele sub care este cunoscută această mişcare creată pe reţelele de socializare, fără tutela vreunui partid sau sindicat, au fost determinate de anunţul Guvernului privind scumpirea carburanţilor.

Conform datelor oficiale, sâmbătă, aproape 290.000 de persoane au manifestat în 2.034 de adunări în toată ţara. Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Un număr de 409 persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor, din care 14 grav, inclusiv din rândul forţelor de ordine, iar 282 au fost arestate.

Executivul francez a aprobat o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.

Începând din ianuarie se vor aplica taxe suplimentare de 6 şi, respectiv, 3 eurocenţi.

“Direcţia pe care am fixat-o este bună şi o vom ţine”, a subliniat premierul francez, Edouard Philippe, duminică seara, la televiziunea publică France 2, după această mobilizare inedită pe parcursul întregului weekend.

Şi aceasta chiar dacă, a recunoscut el, în adunările manifestanţilor “am auzit furia, dar şi suferinţa, absenţa perspectivelor, ideea că autorităţile de multă vreme nu răspund îngrijorărilor şi sentimentului de devalorizare, de abandon, resimţite de o parte a populaţiei”.

Duminică, la mai multe proteste, “vestele galbene” au susţinut că vor continua acţiunile luni. Numărul lor în cea de-a doua zi a fost evaluat de presă la aproximativ 40.000, în 150 de adunări, faţă de ziua precedentă când au manifestat circa 290.000 de persoane în peste 2.000 de locuri.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?