spot_img
9.2 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasămediuVicepreședinte UNPR: Nu cred în sistemul politic şi în organizarea politică

Vicepreședinte UNPR: Nu cred în sistemul politic şi în organizarea politică

-

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al UNPR la nivel naţional, responsabil cu zona Transilvania, a afirmat în timpul unei prelegeri publice în cadrul proiectului Primul vot susţinută în faţa elevilor de clasa a XI-a din cele trei colegii locale importante (Gheorghe Șincai, Vasile Lucaciu și Mihai Eminescu), că nu mai crede în partidele politice şi că în prezent asistăm în România, dar şi alte ţări europene, la un faliment al clasei politice.
„Vreau să vă spun că eu, personal, nu cred în sistemul politic şi în organizarea politică. Nu cred în partidele politice şi sunt convins că ceea ce se întâmplă şi în România, dar şi în celelalte ţări ale Europei, rând pe rând, înseamnă un faliment al clasei politice. Vă invit să vă implicaţi nu în politică, ci în comunitate şi în zona civică. Veţi vedea că în următorii ani se va face un amestec între civic şi politic, un amestec care deja a început. Iar apoi va rămâne doar civicul. Nu pot să ignore, cei care sunt azi în zona de conducere, tehnologia. Ei asta vor să facă. Vor să ne ducă încă o sută de ani într-o cabină cu perdele uşor prăfuite, unde să tot ştampilăm buletine de vot. Tehnologia trebuie să-şi spună cuvântul chiar şi în viaţa unora care au acumulat experienţe nu tocmai plăcute în zona politică sau de conducere a societăţii”,
a afirmat Cătălin Cherecheş, conform actualmm.ro.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img