spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeVIDEO/ Băsescu: În ultimii zece ani, nu am auzit de vreo problemă...

VIDEO/ Băsescu: În ultimii zece ani, nu am auzit de vreo problemă mare rezolvată de UE

-

Fost preşedinte al României între anii 2004 şi 2014, în prezent deputat din partea PMP, Traian Băsescu a umplut Aula Magna a Universităţii din Oradea, marţi, când a ţinut o conferinţă despre Uniunea Europeană, influenţa ei în politica globală şi securitatea ţărilor de pe bătrânul continent, scrie ebihoreanul.ro.

Fostul preşedinte a vorbit despre Brexit, „o mare lovitură pentru Uniunea Europeană”, despre Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, pe care SUA îl denunţă acum şi despre necesitatea ca ţările UE să aibă un limbaj comun.

- Advertisement -

„În ultimii zece ani, nu am auzit de vreo problemă mare rezolvată de UE. Uniunea nu are soluţii pentru migraţie, pentru securitatea frontierelor, pentru problemele sociale”, a declarat fostul şef al statului.

Traian Băsescu le-a mai spus orădenilor că, în opinia sa, ţările bogate ale Europei, care, graţie salariilor mari şi a calităţii vieţii, atrag specialişti şi muncitori din ţările estice, ar trebui să contribuie pentru echivalarea salariilor la nivelul Uniunii. „Avem nevoie de o Europă cât mai integrată şi mai echitabilă, în care populaţia să-şi regăsească valorile culturale, dar avem nevoie şi ca europenii să vorbească pe o singură voce”, a concluzionat Băsescu.

- Advertisement -

El le-a stat apoi la dispoziţie studenţilor şi profesorilor pentru întrebări. La întrebarea decanului Facultăţii de Istorie, Ioan Horga, despre viitorul Republicii Moldova, ştiut fiind că la Oradea învaţă numeroşi studenţi de dincolo de Prut, Traian Băsescu a spus că ţara vecină nu va intra niciodată în Uniunea Europeană, decât dacă se uneşte cu România. „Altfel, pentru următorii 40 de ani cel puţin, frontiera UE şi NATO e pe Prut”, a precizat fostul preşedinte.

După aproape două ore petrecute în Aula Magna, Traian Băsescu a fost condus apoi la Bibliotecă, unde a semnat în cartea de onoare a Universităţii.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img