spot_img
10.4 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăhighlightVIDEO/NASA confirmă că există apă în stare lichidă pe Marte

VIDEO/NASA confirmă că există apă în stare lichidă pe Marte

-

Agenția aerospațială americană, NASA, a anunțat că a găsit „cele mai solide dovezi” de până acum privind existența apei în stare lichidă pe planeta Marte, transmite EFE.

Cercetătorii afirmă, într-un studiu publicat în revista Geoscience, că au găsit semne care indică prezenţa unor minerale sărate hidratate, care nu se pot forma fără prezenţa apei.

- Advertisement -

Potrivit co-autorilor studiului publicat în revista Geoscience, momentan au fost descoperite doar urmele lăsate de râuri care curg în timpul verii, dar se usucă în lunile când temperaturile scad.

Astrofizicienii au emis de mult timp ipoteza că aceste urme care apar sezonier ar putea fi formate de scurgeri alcătuite din soluţii sărate.

- Advertisement -

„Acest lucru, cred eu, ne dă un indiciu asupra zonelor în care ar trebui să privim mai cu atenţie”, a spus Alfred McEwen, cercetător principal al High Resolution Imaging Science Experiment (HiRISE), în cadrul University of Arizona din Tucson şi co-autor al studiului.

Întrebat dacă descoperirea anunţată azi e dovada de necontestat a prezenţei apei lichide pe Planeta Roşie, McEwan a declarat: „Aş spune aproape”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img