Premierul ungar Viktor Orban le-a prezentat miercuri scuze colegilor săi din Partidul Popular European (PPE) care vor să-l excludă din acest grup politic şi pe care i-a descris drept ”idioţi utili”, relatează agenţiile AFP şi dpa.

Orban a folosit această expresie într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt am Sonntag, făcând referire inclusiv la Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European şi candidat al popularilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.

”Este de fapt un citat din Lenin, prin care am încercat să critic o anumită politică şi nu anumite poziţii”, a explicat Orban într-o scrisoare transmisă miercuri către PPE. ”Doresc prin aceasta să transmit scuzele mele, dacă aţi considerat citatul ca fiind ofensator”, a adăugat el, avertizând însă că nu îşi va schimba poziţia privind migraţia, ‘protecţia culturii creştine’ şi viitorul Europei.

Tensiunile sale cu PPE au escaladat după ce a lansat o campanie în care pe străzile Budapestei au apărut luna trecută afişe care-l arată pe preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker zâmbind sarcastic, alături de George Soros pentru a reproşa Bruxelles-ului că susţine imigraţia ilegală.

Până înaintea acestei campanii, atât Manfred Weber cât şi preşedintele PPE, Joseph Daul, s-au arătat rezervaţi faţă de ideea excluderii partidului Fidesz din PPE, în pofida disputelor cu Orban privind statul de drept şi chestiunea migraţiei, mai ales că popularii europeni ar putea avea nevoie de voturile europarlamentarilor Fidesz în viitorul Parlament European. Dar campania de pe străzile Budapestei, despre care Comisia Europeană a spus că ”întrece măsura”, i-a determinat pe liderii PPE să iniţieze procedura suspendării sau excluderii Fidesz-ului, care va fi discutată pe 20 martie, la reuniunea PPE care precede de fiecare dată summitul european trimestrial.

Deocamdată, 13 din cele 56 de formaţiuni ale PPE au semnat moţiunea de excludere a Fidesz. Manfred Weber s-a întâlnit marţi la Budapesta cu Viktor Orban, discuţie după care liderul eurodeputaţilor PPE a spus că a observat ”semne de bunăvoinţă” din partea premierului ungar, dar a adăugat că problemele din cauza cărora formaţiunea ungară de guvernământ Fidesz ar putea fi exclusă din PPE nu s-au rezolvat.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?