spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeViktor Orban, primire en fanfare la Varșovia: Prim-ministrul “naţiunii maghiare eroice”

Viktor Orban, primire en fanfare la Varșovia: Prim-ministrul “naţiunii maghiare eroice”

-

Cel care vrea să demoleze un zid, trebuie mai întâi să ajungă la el – a declarat premierul ungar Viktor Orbán, duminică, la Varşovia, la sărbătoarea organizată la Ambasada Ungariei, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Şeful guvernului de la Budapesta l-a decorat pe Kornel
Morawiecki, decanul de vârstă al Sejm-ului polonez cu Marea Cruce a
Ordinului de Merit civil al Republicii Ungare, în semn de
recunoaştere pentru solidaritatea faţă de Ungaria, poziţia sa
consecventă faţă de aceasta şi activităţile desfăşurate cu menirea
de a consolida relaţiile politice maghiaro-poloneze.

- Advertisement -

În discursul susţinut, prim-ministrul Ungariei a relatat nişte
amintiri personale, şi a subliniat că, pe vremuri, când erau
tineri, l-au urmărit îndeaproape pe Morawiecki şi pe camarazii
acestuia, iar atunci când au trebuit să decidă la rândul lor, cât
de radicali să fie, au decis să fie la fel de radicali precum a
fost Morawiecki şi organizaţia sa, pentru că “cel care vrea să
demoleze un zid, trebuie mai întâi să meargă înainte până nu se
loveşte de acel zid”, aşa cum au făcut-o Morawiecki şi ai lui.

În Polonia mai există cultura acţiunilor curajoase şi a
respectului; s-a mai păstrat ceva din asta şi în Ungaria – a
adăugat premierul ungar.

- Advertisement -

Viktor Orbán a spus: sunt rare ocaziile în care omul “se află
faţă în faţă cu o materie de studiu”. În 1984-85, pe când era la
colegiu, a învăţat, “într-un mod semioficial”, despre mişcările de
rezistenţă din Europa Centrală, iar atunci când au învăţat despre
Solidaritate, a întâlnit pentru prima oară numele lui Morawiecki.

Prim-ministrul Ungariei a reamintit: la câteva luni după ce
străzile Poloniei au fost împânzite de tancuri, a apărut un
manifest, care spunea că motivul pentru care trebuie luptat este
acela de a nu trăi în robie, de a fi credincioşi faţă de tradiţiile
părinţilor şi bunicilor, că trebuie luptat pentru libertate, pentru
a arăta lumii că răul poate fi învins. Pentru formularea
obiectivelor, gândurilor mişcării conduse de către Morawiecki,
oamenii aveau de plătit atunci un preţ enorm, astfel de gânduri
apăreau extrem de rar în capul oamenilor, chiar şi în Vest – a spus
Orbán.

Kornel Morawiecki a înfiinţat organizaţia anticomunistă numită
“Solidaritatea luptătoare” în iunie 1982, ca răspuns la
interzicerea Sindicatului Solidarităţii şi la represiunea opoziţiei.

Premierul a lăudat prietenia maghiaro-poloneză şi a spus că
iubirea enormă de care dau dovadă cele două popoare unul faţă de
celălalt, nu este cunoscută în nicio altă parte a Europei.

La primirea decoraţiei, Kornel Morawiecki (77 de ani) a afirmat
că primeşte premiul de la prim-ministrul “naţiunii maghiare eroice”
nu în numele său propriu, ci “ca polonez, ca fiu al acestui pământ,
ca reprezentant al “Solidarităţii luptătoare”, ca european crescut
în spiritul legii iubirii creştine”.

Acesta a mai subliniat că legea iubirii şi a solidarităţii se
referă la relaţia reciprocă, la purtarea împreună a poverilor, la
munca depusă pentru binele comun. Şi-a exprimat dorinţa ca
prietenia polonezo-maghiară, veche de secole, “să reprezinte un
exemplu şi un fel de ghid pentru construirea unei astfel de Europe
şi a unei lumi sigure, paşnice şi inteligente”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img