Valul de imigranți care ajung în Europa din Orientul Mijlociu și Africa ar putea fi parte a unei conspirații a stângii menită a crește numărul votanților acesteia, a declarat premierul ungar Viktor Orban pentru o revistă elvețiană, potrivit Reuters, conform Agerpres.

Retorica anti-imigranți a lui Orban și gardurile pe care le-a ridicat la frontieră pentru a bloca valul de solicitanți de azil i-au crescut popularitatea în țară, de pe urma unei crize care a divizat Europa, comentează agenția de știri citată.

“Nu am suficient curaj de a spune cu certitudine că se întâmplă acest lucru, dar nu poți să nu-ți imaginezi că în spatele (acestei crize) se află un fel de plan”, a spus el într-un interviu apărut joi în revista Die Weltwoche.

El a oferit ca exemplu eseuri “ale stângii europene și ale democraților americani radicali” care imaginează apariția unui super-stat european în detrimentul statelor-națiune tradiționale.

“Migrația este văzută ca o oportunitate. Toate indiciile și experiența sugerează că majoritatea covârșitoare a acestor imigranți vor vota pentru stânga odată ce vor primi cetățenia. Prin urmare, sunt importați în Europa viitori votanți ai stângii”, a spus el.

Întrebat de ce lideri conservatori precum cancelarul german Angela Merkel i-au primit cu brațele deschise pe imigranți, el a răspuns: “Mulți dintre noi ne stoarcem creierii să înțelegem acest lucru”. “Germania este cheia (în această criză). Dacă Germania ar spune mâine dimineață: ‘Nu mai avem locuri, gata’, atunci valul s-ar opri imediat”, a subliniat Orban.

El a mai precizat că suspectează că Angela Merkel este legată la mâini din cauza coaliției cu social-democrații.

Orban a declarat de asemenea că Ungaria nu vrea un număr mare de musulmani și că imigranții vin în Europa nu pentru că fug de vreun pericol, ci pentru că își doresc “un stil de viață german sau suedez”.

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?