spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriVizita secretă a lui Netaniahu

Vizita secretă a lui Netaniahu

-

Prim-ministrul israelian Benjamin Netaniahu a efectuat pe 22 mai o vizită excepţională şi „secretă” în Egipt, unde a discutat cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi despre un armistiţiu în Fâşia Gaza, a relatat luni o televiziune israeliană, citată de AFP, Reuters și agerpres.

Potrivit sursei citate, întrevederea a durat mai multe ore şi s-a derulat într-un moment în care Fâşia Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas, era afectată de o amplificare a violenţelor.

- Advertisement -

De pe 30 martie împrejurimile barierei de securitate care separă enclava palestiniană de teritoriul israelian sunt teatrul unei mobilizări împotriva blocadei impuse de Israel de peste 10 ani, dar şi pentru dreptul la întoarcere al palestinienilor, alungaţi sau care şi-au părăsit pământurile la momentul înfiinţării statului Israel, în 1948.

Potrivit unor surse americane citate de canalul „10”, discuţiile dintre premierul israelian şi preşedintele egiptean au avut ca temă posibilitatea de a încheia un armistiţiu pe termen lung în Fâşia Gaza, o posibilă revenire a Autorităţii Palestiniene a lui Mahmoud Abbas pentru a administra enclava, relaxarea blocadei israeliene şi reabilitarea unor infrastructuri vitale în această regiune, devastată de trei războaie din 2008.

- Advertisement -

Hamas a preluat puterea în urmă cu peste zece ani în Fâşia Gaza, după un conflict cu Fatah, partidul lui Mahmoud Abbas, care aproape că a degenerat într-un război civil.

Egiptul este, alături de Iordania, singura ţară arabă care a încheiat un tratat de pace cu Israelul. Cairo este de asemenea implicat în convorbirile menite să ducă la o reconciliere interpalestiniană între Hamas şi Fatah.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img