spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeWC-ul de lux din Huedin inaugurat de lideri PNL în campanie s-a...

WC-ul de lux din Huedin inaugurat de lideri PNL în campanie s-a inundat la prima ploaie serioasă

-

WC-ul de lux din Huedin, inaugurat de membri de vază ai PNL Cluj în această campanie electorală, a fost inundat la prima ploaie mai serioasă. ”Oameni buni! Nu au trecut nici măcar două săptămâni de la inaugurarea WC-ului public în valoare de 120.000 de euro şi la prima ploaie este deja inundat! WC-ul de lux inundat, într-un oraş care nu este racordat la gaz, într-un oraş în care locurile de muncă bine plătite sunt aproape inexistente şi multe drumuri sunt ciuruite de gropi, este o bătaie de joc la adresa contribuabililor. Primarul Huedinului trebuie să ofere explicaţii concrete şi scuze publice, pentru că de o demisie de onoare nu cred că poate fi vorba. Nu are bărbăţia să o facă!”, a transmis deputatul Horia Nasra (PSD), scrie Clujust.

În 7 mai, după inaugurare, primarul Mircea Moroșan (PNL) a spunea în adevarul.ro că a fost vorba despre o lucrare complexă: „Nu aveţi voi la Cluj aşa ceva. Sunt 10 camere, lift pentru persoane cu dizabilităţi (nu e lift , ci elevator – n.r.), racordarea la apă a costat, evaluarea, canalizarea.”  El a precizat că s-a organizat licitaţie, au participat 3 firme şi a fost aleasă oferta cea mai bună.  „Obiectivul a ieşit foarte bine, suntem foarte încântaţi că avem aşa ceva. Toaleta va fi folosită de doate delegaţiile străine care vin la Huedin, de către turiştii care vizitează Biserica Reformată, de cei care vine la piaţa pe care o organizăm în zonă. Este singurul WC public din oraş, aveam mare nevoie”, a mai spus primarul.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img