spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăJustitieZgonea, albit de DNA

Zgonea, albit de DNA

-

DOBRICĂ DUMITRU, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de cumpărare de influență a fost trimis în judecată miercuri de DNA în dosarul în care era inițial incriminat Valeriu Zgonea fără că acesta să fie acuzat în această speță. 

DNA spune că ar fi disjuns cauza lui Zgonea cu toate că numele acestuia apare în actul de acuzare.

- Advertisement -

Valeriu Zgonea a fost președinte al Camerei Deputaților.

COMUNICATUL DNA: 

- Advertisement -

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2012 – aprilie 2013, inculpatul Dobrică Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ștefan, președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, foloase necuvenite pentru a-l determina să intervină pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a primului într-o importantă funcție publică.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În prezența avocatului, inculpatul Dobrică Dumitru a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Inculpatul Dobrică Dumitru va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de de 60 de zile, în cadrul următoarelor entități: Primăria orașului Pătârlagele, județul Buzău sau Primăria orașului Nehoiu, județul Buzău.

Față de inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan, procurorii anticorupție desfășoară în continuare acte de urmărire penală.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Dobrică Dumitru, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul Buzău.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img