spot_img
5.4 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăhighlightZgonea: Nu vreau șefia PSD

Zgonea: Nu vreau șefia PSD

-

Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, le-a răspuns duminică pe Facebook celor care îi contestă poziţia împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea, susţinând că nu urmăreşte şefia partidului, lăudându-l pe fostul premier Victor Ponta pentru că a demisionat şi afirmând că opoziţia are dreptate.

Prima discuţie în contradictoriu a fost cu secretarul general adjunct, Codrin Ştefănescu, care a reacţionat imediat ce Zgonea a postat textul în care îi reproşa lui Dragnea că sute de mii de membri PSD vor avea de suferit pe urma faptului că şeful partidului aruncă pe umerii lor probleme sale cu legea, refuzând să-şi asume responsabilitatea.

- Advertisement -

”Eu încă nu înţeleg ce urmăreşti, Vali Zgonea ! Şi de ce…”, a comentat Codrin Ştefănescu.

”Eu urmăresc ca social democraţia să îşi păstreze, cu responsabilitate, angajamentele luate în exterior, şi în interior. De 20 de ani, urmăresc ca PSD-iştii să câştige alegerile locale şi parlamentare, ca să guverneze pentru cetăţeni. Eu nu am susţinut interesele de grup când la PSD, când la PC, când la PRM şi retur. Nu vreau să avem un discurs pentru români şi un alt discurs pentru PSD-işti. Eu vreau acţiuni corecte şi oneste, atât în interiorul familiei PSD, cât şi în exterior. În PSD şi în Romania anului 2016, nimeni nu ar trebui condamnat pentru o opinie. V-aţi înscris în PSD, domnule Codrin Stefanescu, după care aţi hotărât că nu rezonaţi cu valorile acestui partid şi aţi rezonat, pe rând, cu PC şi PRM, după care aţi venit să ne ţineţi lecţii de moralitate. Eu nu mi-am părăsit colegii, indiferent dacă am câştigat sau am pierdut”, a fost replica lui Zgonea.

- Advertisement -

”În cadrul unui partid, luptele nu sunt individuale, ci de echipă, iar eu ţin să vă reamintesc că nu mi-am manifestat niciodată intenţia de a veni la şefia PSD. Consider că PSD are foarte mulţi oameni serioşi şi oneşti, care pot conduce partidul”, a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.

”Putem câştiga alegerile fiind uniţi în jurul valorilor social-democrate, nu apărându-ne de criticile pertinente ale opoziţiei”, a mai spus el, după ce un comentator i-a reproşat că PSD îşi spală astfel rufele în public.

Zgonea a mai afirmat apoi că şi-a dorit ca lucrurile să se rezolve între el şi Dragnea, ”dar pentru dialog e nevoie de minimum doi oameni”.

”Nu putem vorbi de o stângă modernă, de principii democratice, dacă noi nu dovedim, prin exemplele personale, că valorile acestui partid nu sunt doar principii abstracte, ci crezul după care acţionăm. (…) Sunt solidar cu omul Liviu Dragnea. Dar membrii de partid şi social-democraţii din toată ţara nu trebuie să poarte o etichetă pe care nu o merită. Indiferent de cum simţim, nu putem să ignorăm decizia justiţiei şi ar trebui să fim solidari cu valorile asumate. (…) PSD este mai mult decât suma membrilor săi. Acest partid trebuie să rămână consecvent valorilor pe care s-a fundament, a crescut şi a câştigat încrederea românilor”, a mai argumentat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El l-a dat drept exemplu pe fostul premier Victor Ponta, pe motiv că ”nu a lăsat partidul să fie afectat”.

”Cu decenţă şi responsabilitate, a continuat să fie alături de PSD, dar a luat o hotărâre care pune interesul social-democraţilor mai presus de cel personal. (…) Şi pe Victor Ponta îl iubesc toţi care au votat împotriva lui Traian Băsescu. Dar Victor Ponta a acţionat cu responsabilitate, pentru binele partidului”, a conchis el.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img